Catagrafia Țării Românești (1838)
Catagrafia generală din 1838, a doua după cea întocmită în 1831, conform prevederilor Regulamentului Organic, reprezintă unul dintre cele mai importante documente pentru cunoaşterea aşezărilor Ţării Româneşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Context istoric
Tratatul de la Adrianopol din 2/14 septembrie 1829, încheiat în urma războiului ruso-turc (1828-1829), câştigat de Imperiul ţarist, prevedea între altele, pentru cele două Principate române întocmirea unor regulamente administrative. Realizate din iniţiativa Rusiei, care, se afla la a treia ocupaţie în Ţara Românească (mai 1828 - aprilie 1834) şi la a cincia în Moldova (aprilie 1828 - aprilie 1834), cele două Regulamente au fost adoptate lu Bucureşti la 1/13 iulie 1831, iar la Iaşi în octombrie acelaşi an, fiind pus în aplicare începând cu 1/13 ianuarie 1832.
Formularele recensământului
Considerat ca fiind primul act cu valoare constituţională din istoria românilor, unul dintre aspectele pozitive ale Regulamentului Organic îl constituia prevederea de la capitolul al treilea, secţia IV, articole1e 69-95, referitoare la întocmirea de catagrafii pentru toţi locuitorilor ţării din şapte în şapte ani.
Potrivit articolului 69, recenzarea trebuia făcută de fiecare proprietar al moşiei care, „va avea împreună pe preotut satului şi şase lăcuitori, aleşi într'adins din tot satul". În termen de două luni, de la publicarea de către ministrul Trebilor din Lăuntru, a ordinului de întocmire a acestor catagrafii, fiecare proprietar trebuia să le predea în două exemplare, din care unul ajungea la Cârmuirea judeţului, iar cel de-al doilea la Departamentul Trebilor din Lăuntru. Ulterior,o comisie formată dintr-un boier „cunoscut de vrednic şi care nu va avea a sa moşie întru acel judeţu", din cârmuitorul, respectiv deputatul judeţului, avea obligaţia să meargă din sat în sat, ca să cerceteze veridicitatea documentelor anterioare. Consemnarea situaţiei fiecărui sat se făcea pe două liste, din care una rămânea localităţii, iar cealaltă intra în posesia comisiei. După această verificare, în termen de patru luni de zile, membrii comisiei reuneau toate tabelele cu recensământul satelor ce compuneau o plasă; într-o singură condică. Apoi, condicile din întreaga ţară, selectate pe judeţe, erau trimise la ministrul Trebilor din Lăuntru, care le aviza şi le înmâna marelui vistier, ce „se îndatora a pregăti izvodul veniturilor şi a-l face cunoscut [ ... ] Obşteştii Adunări, nu înainte însă, de a căpăta avizul domnului.
În catagrafia Ţării Româneşti, aveau să fie trecuţi: toţi plugarii şi muncitorii, „răspopii" şi „răsdiaconii" plătitori de bir, ţârcovnicii al căror număr - se pare crescuse foarte mult, şi care dacă erau din rândul sătenilor „dajnici", capitaţia urma să le fie achitată din cutia satului, preoţii şi diaconii scutiţi de bir, şi care trebuia să fie hirotoniţi numai într-un număr suficient pentru satisfacerea nevoilor bisericii, străinii aşezaţi în localităţile Valahiei, stările privilegiate (neamurile, postelniceii şi mazâlii).