Acte de stare civilă din Moldova și Țara Românească (după decembrie 1865)

În Țara Românească și Moldova, Codul Civil din 1864 a reglementat acte de stare civilă prin care administrațiile locale constatau naşterea, căsătoria și decesul persoanelor.

Scurt istoric

Sistemul condicilor parohiale de stare civilă a funcționat până la introducerea Codului Civil din 1864, pus în aplicare în decembrie 1865. Acest cod a introdus reglementări ale actelor de stare civilă pentru nașteri, căsătorii și decese, în articolele 21–86 şi 127–210. Pentru prima dată, rolul de ofiţer al stării civile revenea autorităţilor administrative laice, ieșind din competența bisericii. Ofițerii de stare civilă erau obligați să depună registrele de stare civilă completate la grefa tribunalului, care le verifica legalitatea actelor.

Caracterul laic al actelor de stare civilă a fost consacrat de Constituțiile din 1866 și 1923. Prin Legea administrativă din 14 iunie 1925, atribuţia de ofiţer al stării civile era dată primarului, care putea delega rolul notarului în comune, unui membru al delegaţiei permanente în orașe sau şefului de serviciu în municipii. Prin Legea privitoare la actele stării civile din 25 februarie 1928, s-a realizat unificarea legislativă a actelor de stare civilă, uniformizând sistemul în tot teritoriul României după alipirea Transilvaniei și Bucovinei din 1918. Prin Legea din 1928 se menţinea prevederea că evenimentele de stare civilă trebuiau urmate şi de binecuvântarea religioasă. În această lege, au fost adăugate și dispoziţii normative privitoare la acte de adopţie, divorţ și recunoaştere a copiilor naturali. Prin articolul 11 din această lege, s-a prevăzut că orice schimbare în starea civilă, trebuie menționată pe actul de naştere al persoanei la care se referă această schimbare. Menţiunea de moarte a unuia din soţi se făcea şi pe actul de naştere al soţului supravieţuitor.