Recensământul general din Țara Românească (1837-1838)
Primul recensământ general al Țării Românești a fost realizat în anii 1837–1838.
Context istoric
Situația demografică a Țării Românești în secolul al XIX-lea
Principatele Române erau subpopulate în comparație cu Europa Centrală și de Vest. În 1859, pe un teritoriu de aproximativ 125.000 km pătrați, trăiau aproximativ 4.1 milioane de locuitori (32 de persoane pe km pătrat). Populația era în cea mai mare parte rurală (peste 80% locuind în sate) și compusă în majoritate din etnici români, creștini ortodocși, care împărțeau aceste teritorii cu romi, evrei, greci și slavi sudici.
Situația recensămintelor în secolul al XIX-lea
La fel ca în Europa Centrală și de Vest, listele de populație devin cu timpul mai bogate în informații, fiind efectuate la intervale mai regulate și într-o mai mare măsură în scopuri statistice, mai degrabă decât din motive pur financiare.
În Țara Românească, astfel de liste apar relativ târziu. Practic, abia în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea devin frecvente chiar și listele de bază ale populației. În plus, Biserica Ortodoxă a jucat un rol mult mai slab decât cel al Bisericilor Catolică și Protestantă. Păstrarea registrelor Status Animarum era o practică necunoscută în epoca medievală și, chiar și după 1800, atunci când Biserica a început să țină evidența enoriașilor și a evenimentelor din cursul vieții, aceasta se făcea de obicei sub ordinele și orientările autorităților laice sau militare.
Efectuarea recensămintelor și stabilirea unor rutine administrative care supravegheau cunoașterea statistică a fost influențată puternic de puterile străine. Guvernele militare austriece și ruse au încercat să măsoare a populația, terenurile și resursele, prin cartografii și recensăminte generale. Atunci când militarii înșiși nu efectuau aceste operațiuni, administrațiile locale (civile și ecleziastice) erau însărcinate cu finalizarea lor. În plus, reformele instituționale care au contribuit la dezvoltarea statisticii oficiale au fost, de asemenea, supravegheate direct de dominația străină. În urma unor astfel de experiențe, autoritățile valahe și moldovene au început să țină evidențe regulate și mai detaliate ale populației.
Situația politică a Țării Românești la începutul secolului al XIX-lea
Regulamentul Organic al Țării Românești a fost o cvasiconstituție adoptată în 1831. În capitolul al patrulea, acesta prevedea înființarea Departamentului Dinlăuntru – Departamentului Mădularelor Sfatului Administraței, echivalentul unui minister al afacerilor interne actual. Ministrul de interne era Mihail Ghica, fratele domnitorului Alexandru II Ghica (1834-1842). Acest departament era împărțit în trei secții, Secția a III-a fiind însărcinată cu strângerea de informaţii statistice despre populaţie, geografie, economie, transport, comunicaţie, urbanizare, mediul înconjurător și alte domenii. Această secție a fost condusă de Iordache Creţulescu[1] și Iancu Manu.
În baza articolului 151 din Regulamentul Organic, Secția a III-a conceput și organizat recensământul din 1837–1838, denumit oficial "statistica țării". În planificarea recensământului este posibil să fi fost implicat şi Petrache Poenaru.
Formularele recensământului
Au existat două tipuri de circumscripţii de recenzare, corespunzând organizării administrativ-teritoriale a țării în localități rurale și urbane.
Circumscripțiile urbane
Recenzarea localităţilor urbane cu sedii de poliţie a căzut în responsabilitatea şefilor de poliţie locali (numiți polițai sau polițmaister) și a celor cinci comisari de sector din București.[2]
Circumscripțiile din provincie
În provincie, subprefecții (subocârmuitorii) erau responsabili cu recenzarea propriilor sub-diviziuni administrative. La 1838, Ţara Românească era împărţită în 18 judeţe. Județele erau formate dintr-un total de 95 de subdiviziuni la nivelul întregii țări, dintre care 78 de plăşi în zonele de deal şi câmpie şi 17 plaiuri în zonele de munte. Dintre acestea, 17 subdiviziuni includeau oraşe sau târguri fără poliţie proprie, care au revenit de asemenea în responsabilitatea subprefecților.[2]
Formularele de tip A
Formularele de recenzare conțineau 24 de coloane, paginate fie pe orizontală, fie pe câte două pagini adiacente verticale.
| Coloana | Titlul | Exemplu | |
|---|---|---|---|
| 1 | № | ||
| 2 | Numele | capul de familie | Gheorghe sin Gheorghe |
| soția | Maria soția sa | ||
| băieți | Matei sin lui | ||
| fete | Ioana fiesa | ||
| slugi | Radu argatu | ||
| alți colocatari | Ioana muma lui Gheorghe | ||
| 3 | Neamul | român, ovrei, țigan, sârb | |
| 4 | Căsătoria | însurat, neînsurat, văduvă | |
| 5 | Vârsta | ||
| 6 | Birul | birnic, scutit, neam, sudit, fiu de postelnicel | |
| 7 | Claca | clăcaș, moșnean, loc înfundat | |
| 8 | Meșteșugul | muncitor, plugar, zidar, fierar, săpător | |
| 9 | Pogoane lucrate | 1. grâu
3. porumb 6. fân 1. orz 2. ovăz 1. mei | |
| 10 | Beteșug | vătămat, orb de un ochi, un picior de lemn, boșorog, șchioapă de un picior din naștere, zgârcită de ani 7, foarte bătrân și nevolnic | |
| 11 | Cai | ||
| 12 | Boi | ||
| 13 | Vaci | ||
| 14 | Oi | ||
| 15 | Capre | ||
| 16 | Râmători | ||
| 17 | Bivoli | ||
| 18 | Măgari | ||
| 19 | Catâri | ||
| 20 | Stupi | ||
| 21 | Pruni | ||
| 22 | Duzi | ||
| 23 | Vie | ||
| 24 | Pomet | ||
Bibliografie
- ↑ Bogdan Mateescu (director de proiect). Baza de date Dem-Ist. Academia Română, Institutul de Istorie Nicolae Iorga, 2021. https://demist.iini.ro/
- ↑ 2,0 2,1 Bogdan Mateescu. Digitising the Wallachian census forms of 1838. The first population samples of the DEM-IST database. În Studii și materiale de istorie modernă, vol. XXXIII, pp. 19–84. Academia Română, Institutul de Istorie Nicolae Iorga, București, 2020.