Vizualizare sursă pentru „Țara Românească”

== Context istoric ==

=== Situația geografică Țării Românești înainte de 1838 ===
[[Fișier:Țara Românească la 1809.jpg|miniatura|Țara Românească la 1809, așa cum figura în harta întocmită la Viena de Joseph Max Freiherrn von Liechtenstern, reprezentând regatele Ungariei, Croației și Slavoniei și Marele Ducat al Transilvaniei]]
Principatul Țării Românești a existat încă din secolul al XIV-lea, fiind sub suzeranitatea otomană timp de secole. În sfera de influență otomană, Țara Românească a trebuit să cedeze mai multe puncte de-a lungul Dunării, inclusiv Giurgiu, Turnu Măgurele și Raiaua Brăilei.

Alături de Moldova, Țara Românească și-a pierdut în continuare din autonomie în secolul al XVIII-lea, când a devenit un câmp de luptă între imperiile Otoman, Țarist și Habsburgic. După războiul ruso-turc, Rusia a fost recunoscută ca protector formal, exercitând o influență puternică în afacerile interne și control de facto în timpul ocupației din 1829–1834. Pentru a-și consolida sfera de influență și poziția militară de-a lungul Dunării, Rusia a căutat să elimine enclavele otomane de pe malul stâng al fluviului. Astfel, în 1829, Țara Românească a fost compensată cu posesiunile sale medievale ocupate anterior de Imperiul Otoman. 

O parte importantă a Țării Românești, Dobrogea, a rămas însă în continuare parte din Imperiul otoman, până după Războiul de Independență. În 1878, când Dobrogea a fost oferită de Rusia la schimb pentru Bugeac. Bugeacul fusese obținut după războiul Crimeei, în urma unei respingeri a înaintării Rusiei către Balcani și Constantinopol, când puterile europene au convenit să compenseze Moldova cu o parte din Basarabia de Sud. 

=== Situația demografică a Țării Românești în secolul al XIX-lea ===
Principatele Române erau subpopulate în comparație cu Europa Centrală și de Vest. În 1859, pe un teritoriu de aproximativ 125.000 km pătrați, trăiau aproximativ 4.1 milioane de locuitori (32 de persoane pe km pătrat). Populația era în cea mai mare parte rurală (peste 80% locuind în sate) și compusă în majoritate din etnici români, creștini ortodocși, care împărțeau aceste teritorii cu romi, evrei, greci și slavi sudici.  
[[Fișier:Principatele Române și România între 1775 și Primul Război Mondial.jpg|miniatura|Schimbările teritoriale ale Țării Românești, Moldovei și României între 1775 și 1914.]]

=== Situația recensămintelor în secolul al XIX-lea ===
La fel ca în Europa Centrală și de Vest, listele de populație devin cu timpul mai bogate în informații, fiind efectuate la intervale mai regulate și într-o mai mare măsură în scopuri statistice, mai degrabă decât din motive pur financiare.  

În Țara Românească, astfel de liste apar relativ târziu. Practic, abia în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea devin frecvente chiar și listele de bază ale populației.  În plus, Biserica Ortodoxă a jucat un rol mult mai slab decât cel al Bisericilor Catolică și Protestantă. Păstrarea registrelor Status Animarum era o practică necunoscută în epoca medievală și, chiar și după 1800, atunci când Biserica a început să țină evidența enoriașilor și a evenimentelor din cursul vieții, aceasta se făcea de obicei sub ordinele și orientările autorităților laice sau militare.  

Efectuarea recensămintelor și stabilirea unor rutine administrative care supravegheau cunoașterea statistică a fost influențată puternic de puterile străine. Guvernele militare austriece și ruse au încercat să măsoare a populația, terenurile și resursele, prin cartografii și recensăminte generale. Atunci când militarii înșiși nu efectuau aceste operațiuni, administrațiile locale (civile și ecleziastice) erau însărcinate cu finalizarea lor. În plus, reformele instituționale care au contribuit la dezvoltarea statisticii oficiale au fost, de asemenea, supravegheate direct de dominația străină. În urma unor astfel de experiențe, autoritățile valahe și moldovene au început să țină evidențe regulate și mai detaliate ale populației.  

=== Situația politică a Țării Românești la începutul secolului al XIX-lea ===
''[https://ro.wikipedia.org/wiki/Regulamentul_organic Regulamentul Organic]'' al Țării Românești a fost o cvasiconstituție adoptată în 1831. În capitolul al patrulea, acesta prevedea înființarea ''Departamentului Dinlăuntru –'' ''Departamentului Mădularelor Sfatului Administraței'', echivalentul unui minister al afacerilor interne actual. Ministrul de interne era [https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_Ghica Mihail Ghica], fratele domnitorului [[wikipedia:Alexandru_II_Ghica|Alexandru II Ghica]] (1834-1842). Acest departament era împărțit în trei secții, Secția a III-a fiind însărcinată cu strângerea de informaţii statistice despre populaţie, geografie, economie, transport, comunicaţie, urbanizare, mediul înconjurător și alte domenii. Această secție a fost condusă de Iordache Creţulescu<ref>Bogdan Mateescu (director de proiect). ''Baza de date Dem-Ist''. Academia Română, Institutul de Istorie ''Nicolae Iorga,'' 2021. https://demist.iini.ro/</ref> și Iancu Manu. 

În baza articolului 151 din Regulamentul Organic, Secția a III-a conceput și organizat recensământul din 1837–1838, denumit oficial "statistica țării". În planificarea recensământului este posibil să fi fost implicat şi [[wikipedia:Petrache_Poenaru|Petrache Poenaru]].